”Au fost trei zile pline pentru voluntarii noștri, pline de frig, stres și emoții. Putem zice că, per total, evenimentul a fost un succes. Datorită acestuia, hrana animăluțelor din adăpost va fi asigurată în toată perioada următoare”, anunță reprezentanții Fight for Animals Baia Mare după ce ultimul lor târg de adopții și colectă hrană din acest an s-a încheiat.
Prima zi a târgului a fost dezamăgitoare, în ceea ce privește donațiile. ”Mai aveam o oră din eveniment și în box pallet erau doar doi saci de hrană. Totuși, în prima zi a avut prima și singura adopție a evenimentului. Acest lucru ne-a adus o mare bucurie”, spun cei de la Fight for Animals. În ziua următoare, comunitatea s-a mobilizat, iar oamenii au venit în număr mare să doneze bunătăți pentru animăluțe. Printre cei care au făcut donații s-au numărat și elevi ai Școlii ”George Coșbuc” Baia Mare, îndrumați de profesor Melinda Ivasuc.
”Tot în acea zi am fost vizitați și de un prieten vechi, un cățel adoptat acum doi ani la un târg de adopții de al nostru! Familia s-a gândit să ne viziteze. Ne bucurăm nespus să ne reîntâlnim cu animăluțele adoptate de la noi!”, mărturisesc reprezentanții asociației.
Sinteza ultimului târg de adopții și colectă de hrană organizat de Fight for Animals Baia Mare în 2024: o adopție, în jur de 1000 kg de hrană uscată, 100 conserve, pături, recompense, pad-uri, o sumă frumoasă de bani, cu care se vor achita facturile medicale restante.
Vestea dezamăgitoare este că cele două cățelușe, surioare, încă își caută o familie definitivă care să le adopte și să le iubească. Dar vine și vestea bună: proiectul ”Casa îngerașilor răniți” a fost finalizat. ”Mai sunt câteva lucruri de adăugat, dar căsuța este pregătită să primească cu căldură animăluțele în nevoie. Mulțumim tuturor celor care ați contribuit pentru acest proiect! Fiecare donație și mână de ajutor a contat și a făcut diferența! Cățelușii bolnavi vor avea sărbători mai călduroase și mai liniștite acum”, informează cei de la Fight for Animals.
Sursă: Fight for Animals
CITEȘTE ȘI:
”Am învățat ce este iubirea necondiționată!” (Paul Oșan – președinte ”Fight for Animals”)