1.767 persoane vor participa la cursurile gratuite organizate în luna octombrie de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În primele opt luni ale anului, peste 7.000 de persoane au urmat cursurile oferite de ANOFM.
Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile în octombrie vizează calificări precum: lucrător în comerț (202 persoane), agent de securitate (162); contabil (101); operator introducere validare și prelucrare date (100). Judeţele în care în luna octombrie se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt Vrancea (252 persoane), Dâmbovița (144) și București (110).
În primele opt luni ale anului, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă 7.045 persoane. ”Dintre acestea, 4.009 sunt șomeri, 2.030 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. 984 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare, iar 8 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, alții decât șomerii”, precizează ANOFM.
În perioada de referinţă au fost organizate 257 de programe de formare profesională gratuite dintre care, 118 programe de calificare/recalificare şi 91 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.
În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta peste 45 de ani (37,47%), urmați de cei din grupa de vârstă 35–45 de ani (26,63%), de tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani (26,79%) la polul opus fiind cei cu vârsta sub 25 de ani (16,81%).
În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 2.374 persoane (59,22%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu studii primare și gimnaziale – 968 persoane (24.14%) şi cei cu studii superioare – 667 persoane (16,64%).
Pentru detalii legate de programele de formare profesională oferite în octombrie, cei interesaţi se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domicliul sau reşedinţa sau pot vizualiza oferta de cursuri pe www.anofm.ro, la secţiunea “Persoane fizice/Cursuri de formare profesională”.
Sursă informații și foto: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă