Specialiștii Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală CT-RMN din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au lucrat atât în perioada stării de urgență, cât și în cea de alertă. S-au realizat 9.232 de investigații de specialitate în lunile aprilie și mai, cu respectarea tuturor procedurilor în vigoare și având în vedere siguranța pacienților și personalului medical.

Potrivit medicului șef al laboratorului, dr. Daniela Trenișan – medic primar radiologie și imagistică medicală – “în perioada aprilie-mai s-a reușit efectuarea tuturor investigațiilor de înaltă performanță CT-RMN de pe listele lungi de așteptare”. În aprilie s-au efectuat 3.505 investigații, pentru ca în luna mai să fie realizate 5.727.

Laboratorul oferă servicii de radiologie convențională pe 5 aparate, mamografie digitală/ecografie mamară în cabinet dedicat, ecografie generală și specială, rezonanță magnetică nucleară (RMN), osteodensitometrie-DEXA, tomografie computerizată (CT) pe 3 aparate (achiziție spirală). ”De curând, laboratorul a fost dotat cu un CT cu 128 secțiuni, cel mai performant din nord-vestul țării”, informează reprezentanții Spitalului Județean de Urgență.

În cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală CT-RMN activează 9 medici, 25 de asistenți medicali, 3 registratori medicali și un fizician.

Sursă informații: Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.