Telefonul Medicului – 021 555 2286 – este un nou serviciu iniţiat de Asociaţia Magic, în parteneriat cu Alianţa Medicilor şi Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) care îşi propune să ofere cadrelor medicale din țară consiliere psihologică şi suport emoţional, suport juridic şi suport practic, astfel încât toţi cei care luptă din prima linie cu pandemia să se poată concentra pe ceea ce fac mai bine. Mai multe detalii despre proiect se pot găsi pe www.telmed.ro – se arată într-un comunicat al Asociației Magic.

  • Serviciul este destinat tuturor cadrelor medicale din România – medici, asistente, infirmiere, ambulanţieri, brancardieri.
  • Serviciul oferă în mod gratuit: suport psihologic, alături de 12 psihologi şi în parteneriat cu Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei; suport juridic, oferit de membrii din comunitatea Lideri pentru justiţie, din Asociaţia Tinerilor Avocaţi din Baroul Timiş şi de voluntari ai Asociaţiei Magic; sfaturi practice, identificarea de nevoi urgente şi încercarea de a le soluţiona cu ajutorul partenerilor şi al comunităţii de voluntari ai Asociaţiei Magic.
  • Numărul la care pot suna cadrele medicale care au nevoie de sprijin este 021.555.2286 (021.555.ACUM), un număr cu tarif normal. Program preluare apeluri:10:00 – 18:00. Program preluare mesaje: 18:01 – 09:59.
  • Linia va fi funcţională între orele 10:00 şi 18:00, dar proiectul şi platforma Telefonul Medicului au fost astfel structurate încât să poată primi mesajele beneficiarilor şi în afara intervalului specificat. Beneficiarii care vor apela Telefonul Medicului vor fi contactaţi ulterior de un membru al echipei Magic şi vor stabili împreună modul in care pot fi ajutaţi.

Toate proiectele Asociaţiei Magic sunt finanţate exclusiv din donaţii private.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.