Ministerul Sănătăţii a anunțat, printr-un comunicat, că are în vedere ”creşterea bugetului pentru reţeaua de asistenţă medicală şcolară în vederea completării necesarului de personal medical din cabinetele medicale de medicină generală şi stomatologică ce funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat”.

Conform aceluiași comunicat, ”până la sfârsitul anului, Ministerul Sănătăţii va identifica resursele financiare pentru suplimentarea unui număr de 264 de posturi de medici şcolari, 534 de posturi de asistenţi medicali pentru cabinete şcolare, 109 posturi de medici dentişti, 145 de posturi de asistenţi medicali pentru cabinete stomatologice. De aceste fonduri vor beneficia autorităţile locale pentru plata medicilor şi asistenţilor şcolari care vor ocupa noile posturi”.

Că Ministerul Sănătății are în vedere să facă treaba asta sună promițător. Că o va și face, asta e deja o altă mâncare de pește. De fapt de fonduri, că la urma urmei de bani e vorba. Vom vedea, așteptăm punerea în practică a ideii. (V. Andru)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.