În Poienile de sub Munte și în Ariniș se vor înființa două substații de ambulanță, cu un echipaj de urgență de tip B2, care să activeze în flux continuu.

Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic (CIMST) a analizat adresa nr. 5525/21.11.2019 a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Maramureș, prin care se solicită înființarea unei substații de ambulanță în localitatea Poienile de sub Munte, cu un echipaj de urgență de tip B2, care să activeze în flux continuu, deservit de un număr de 5 asistenți medicali și 5 ambulanțieri.

Managerul general al SAJ Maramureș, Ligia Micle, a subliniat în solicitare că Poienile de sub Munte este la 120 de kilometri de Baia Mare. ”Această substație va avea arondate un număr de opt localități, populația fiind de aproximativ 30.000 de locuitori, din care 11.000 aparțin localității Poienile de sub Munte. Asistența medicală de urgență este asigurată în prezent de Substația Vișeu de Sus, care deservește un areal compus din șapte localități situate în zone montane greu accesibile”, a declarat managerul general al SAJ Maramureș.

”Sperăm ca, la începutul lunii mai, să avem personalul prezent în Substația Poienile de sub Munte. Avem pregătită locația și amenajăm în aceste zile spațiile necesare pentru buna funcționare a activității care care va deservi zona noastră”, a menționat Ștefan Oncea – primarul comunei.

A doua solicitare discutată de CIMST a avut în vedere adresele nr. 1272/20.03.2018, 181/11.01.2019 și 1933/19.04.2019 ale SAJ Maramureș prin care s-a solicitat înființarea unei substații de ambulanță în localitatea Ariniș, cu un echipaj permanent de tip B2, care să activeze în flux continuu, deservit de un număr de 5 asistenți medicali și 5 ambulanțieri. Totodată, au fost analizate și adresele nr. 2191/09.04.2019, 2633/24.04.2019 și 4000/01.07.2019 ale Primăriei orașului Ulmeni, prin care s-a solicitat înființarea unei substații de ambulanță în Ulmeni.

Membrii CIMST comisiei au analizat documentațiile și, în vederea emiterii unei decizii, au propus ca o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență și ai Ministerului Sănătății să se deplaseze în teritoriu pentru a verifica distanțele dintre stații, spațiile, gradul de încărcare al echipajelor.

”În cazul în care substația ar fi înființată în orașul Ulmeni, pentru ca aceasta să gestioneze solicitările din SV și NV-ul județului, ambulanța ar trebui să traverseze la fiecare solicitare comuna Ariniș, situație ce ar adăuga 8 km la distanță/ 5 minute timp de răspuns. Din analiza comparativă a aspectelor geo-demografice, operative și economice a zonelor menționate, comisia a fost de acord cu înființarea unei substații a Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș în comuna Ariniș”, se arată în procesul verbal al CIMST.

”Este o veste extraordinară și este un ajutor uriaș pentru toată zona Codru. Substația de ambulanță va deservi șase comune și partea de Ulmeni, iar timpul de răspuns se va reduce de la o oră, la maximum 10 minute, pentru a ajunge la cea mai îndepărtată locuință din Bicaz”, a declarat Gheorghe Mureșan – primarul din Ariniș.

Sursă informații și foto: Consiliul Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.