Viața la bloc e îndeobște una tihnită, în care fiecare își vede de preșul lui de la intrare, de zâmbetul oferit vecinilor întâlniți pe casa scărilor, de socializare uneori în buza interfonului.
Viața la bloc îți poate dărui oricând bucurii nebănuite, fiindcă mai afli ce hram poartă poștașul ori poștărița care nu sună întotdeauna de două ori, nerespectând titlul unui film celebru.
Viața la bloc are fascinația ei și fiindcă atunci când vine poștașul ori poștărița se sună la interfon la nimereală, poate o deschide cineva. Dacă se întâmplă să deschizi o dată, ai băgat-o pe mânecă, fiindcă tot la tine va suna și data viitoare.
Viața la bloc are coloratura ei pastelată, fiindcă adesea se găsește un vecin care să aibă ceva de modificat prin casă, iar imediat ce cântă cucul de ora 8 auzi un concert pentru rotopercutor și orchestră în re major. Și dacă te-ai duce, politicos, să-i ceri un si bemol te-ai alege cu o făgăduială eventual. Sau cu o scatoalcă dacă e un vecin supărat pe viață.
Viața la bloc e frumoasă și când în geana dimineții unii se apucă să-și bată covoarele. Sunt unii oameni care își bat covoarele cu atâta osârdie, încât te întrebi cu ce au greșit covoarele față de ei. Poate n-au mai vrut să zboare.
Viața la bloc e simpatică și atunci când, tot dimineața, ți se strecoară pe sub geamul bine închis și ți se cuibărește în urechi zgomotul făcut de sculele celor care tund tufișuri. Îți vine să te faci copac, dar unul foarte înalt, să nu-ți ajungă nici gaia la crăcile personale.
Altfel zis, viața la bloc are aroma ei aparte. Sănătoși să fim, că în rest ne-om înțelege noi și cu administratorul de scară 🙂
Tiberiu Sabo
Sursa foto: pixabay.com
CITEȘTE ȘI: Între Văsălie și tumbele lui Ivan când înscrie
