Un om de bun-simț

Gabi Balint. Fost internațional. Având locul lui bine desenat în ceea ce se cheamă ”Generația de aur” a fotbalui nostru. Genul de om care după ce a jucat fotbal la nivel înalt (a și antrenat, însă nu prea mult) are tot dreptul să exprime idei, păsuri, păreri.

În emisiunile de la Digi Sport, televiziune cu care colaborează, Balint nu încearcă nicidecum să fie un guru de pe marginea gazonului. E el pur și simplu, deopotrivă cu umor și cu o pastilă a cuvintelor fără de concesii. Nu se ascunde după vișin ori după casa nănașului, fiindcă nu e felul lui.

Spre exemplu Balint nu l-a menajat pe colegul său din ”Generația de aur” Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, că la petrecerea de după cucerirea celui de-al cincilea titlu consecutiv a luat parte la solfegiile suduielilor la adresa unor adversari din volbura noastră fotbalistică. I-a dăruit laude pentru fapul că a tot câștigat campionate, însă nu l-a cruțat verbal când părea că Petrescu a scăpat caii-n miriște. Scurt pe doi, i-a transmis, de la distanță, că asta nu se face.

Poate că unii vor spune că unuia ca Balint îi dă mâna să se manifeste la televizor, că e mai comod decât să fii pe marginea gazonului. Poate însă că alții vor fi de părere că bunul-simț trebuie să se manifeste și pe terenul de fotbal, și în sufragerie, și în tramvai, și la coadă la pufuleți.

PS: Tot respectul pentru ceea ce face Dan Petrescu la Cluj, cu CFR, e remarcabil. Numai că poate mai are de luat lecții de comunicare. Am zis ”poate”.  

Tiberiu Sabo

Sursa foto: Facebook / Gabi Balint

CITEȘTE ȘI: Skandenberg – Campionatul European | Patru titluri continentale pentru Unirea Șișești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.