Lucram deunăzi pe un text ce privea anumite aspecte de esență medicală, când am dat peste o sintagmă ce m-a făcut un pic să mă opresc din avântul meu și să fac o mică cercetare pentru a verifica dacă reprezintă ceea ce se tradusese în text că reprezenta. Nimic mai banal și totuși…
”The state of art” nu are nimic de-a face cu stadiul artei din zilele noastre, ci dimpotrivă, reprezintă, după cum aveam să aflu, toate acele cunoștințe care au devenit accesibile publicului prin intermediul unor descrieri, materiale scrise sau orale, prin însăși folosirea unei invenții ori prin orice alt mijloc până la data depozitului cererii de brevet de invenție. Așadar, stadiul actual al tehnicii, căci despre ea e vorba, ne duce puțin spre o privire de ansamblu asupra unui produs ce va să fie recunoscut sau ba. Apa în care înoată acest concept are un iz de brevetabilitate, de pur material, ci nu de suflul imaterial din spatele figurii de azi și de ieri al artei.
Sigur că, prin extensie, arta în sine nu poate fi desprinsă (nici) din acest demers, doar dacă e să privim peste umăr la ceea ce implică, pe toate planurile, componentele, micro-componentele, utilizarea și finalitatea unor dispozitive complexe, mai cu seamă a celor din aria medicală. Răspunsul cu referire la arta zilelor noastre șade și acolo. Or, cine știe, poate că o privire mai pesimistă ar putea acuza faptul că arta, prin sfințenia ei seculară, a ajuns să fie contopită cu un domeniu material, de la celălalt pol, că a ajuns să se confunde cu tot ceea ce, pasămite, evităm mai tare în ziua de azi din cauza dependenței de care dă(m) dovadă (ori a nepregătirii noastre în fața ei) – tehnica avansată și avansul tehnicii. IA și robotica.
Și totuși…
Și totuși, îmi amintesc de un aspect citit cu ani în urmă într-un volum cu și despre Dalai Lama, apărut la editura Cartea Daath și tradus de Ioan Gyuri Pascu. În acel volum, Sfinția Sa spunea că, la un anumit nivel, chiar și bombele cu neutroni sunt minunate, căci acestea „ocolesc” oamenii și ținta lor e reprezentată de casele sau de obiectele din jur, lucruri nevii, lipsite de apa vieții. Așadar, concluzia Sfinției Sale era că generațiile recente sunt pierdute iar sistemul e falit căci inamicul nostru (ca oameni) suntem noi înșiși. Așadar, și totuși… cine e la butoanele IA și ale tehnicilor sale de învățare? Cine e la cârma descoperirilor din domeniul roboticii? Cine definește stadiul actual al tehnicii?
Și totuși, iar și iar… care mai este stadiul artei în momentul în care descoperim o idee revelatoare? O perlă într-o scoică. Curățenia unei brize necesare la momentul necesar? Al întâlnirii cu o carte. Se știe, întrebările nasc alte întrebări și impun plutirea în lumea fascinantă a ideilor. Lume ce oferă hrana artei și care va genera la infinit stadii, mereu actuale, ale acesteia. Pentru aceste lucruri, nu există brevetabilitate. Brevetabilitatea e însăși Viața.
În încheiere, să nu fim alarmiști. Ciclul homo homini lupus est poate fi întrerupt, dar tot de către noi, nu de către IA și de roboți, ci (poate) cu sprijinul lor când îi vom fi învățat limbajul iubirii și al păcii. În momentul când acela va fi stadiul final al tehnicii, adus prin meandrele parfumate, necesare, dar și lucide ale artei.
Și totuși…
Mihai COTEA
Imagine de la Pixabay
CITEȘTE ȘI:
Întâlniri de esență
