Să mergi în piață poate fi un lucru tihnit pentru mulți dintre noi. Dincolo de cumpăratul popriu-zis, te mai târguiești, mai zâmbești șăgalnic dacă nu-ți ies târguiala și socoteala, mai pleci, mai revii pe la tarabă; una peste alta e un soi de formă de socializare și asta, chiar dacă nu ajungi la vreo variantă de pupat prețul comerciantului și de băgat ștevia-n traistă. Măcar ai încercat. Totul e să ai răbdarea de a înțelege că e vorba de cerere și ofertă, iar dacă nu se ajunge la vreo variantă de complezir nu trebuie să existe nicio supărare: comerciantul rămâne cu marfa lui, pe care probabil i-o va vinde altuia, iar clientul pleacă în treaba dumisale, poate la altă tarabă, poate în alte zări cu prețuri mai catifelate, treaba lui.
Ceea ce poate fi neplăcut de-a binelea din partea unor vânzători din piață e că dacă după ce îți spun prețul și tu vrei să pleci se uită la tine ca la Yeti, ca la o Godzilla și jumătate, bașca îți mai și spun, din dosul limbii, fără politețuri coafate, ceva de genul: ”ce, crezi că o să găsești mai ieftin dincolo?”. Dacă nu-i răspunzi se simte ofuscat. Dacă îi zici una de-aia strămoșească se simte vexat. Dacă nu-i zici nimic se inflamează că nu-l bagi în seamă. Una peste alta, vedeți cât poate fi de complicat să ai de-a face în piață cu oameni care cred că simțul umorului e, de fapt, un parameci căzut în farfuria cu supă?
PS: Chiar am pățit-o la piață, am întrebat cât costă un kilogram de miez de nucă, am aflat, am dat să plec, salutând civilizat. Uitându-se la mine ca un hultan la un popândău, comerciantul s-a găsit să-mi spună, cu un nedisimulat arțag de arendaș ratat, că nu o să găsesc mai ieftin. Am găsit, dar nu m-am întors să-i spun. Era în stare să-mi dea una peste pingele cu orice nuc găsea la îndemână. Iar eu prefer alunul, zău!
Tiberiu Sabo
Sursa foto: Pixabay
CITEȘTE ȘI: Să mai aruncăm o privire și în ograda celor care fac…
