Rock din capul lui Moțoc | Road trip

Toronto și Montreal, cele două metropole canadiene de pe coasta de est, sunt legate de 550 de kilometri de autostradă. Road trip curat.

Toronto – Montreal, un road trip de pus pe listă

Bancul zice că în Europa conduci șase ceasuri și ai cam terminat țările, iar în Canada ești în continuare în aceeași provincie. Nu departe de adevăr. În cele șase ore de condus dintre capitala provinciei Ontario și orașul-insulă din Quebec e loc suficient de admirat natura, vizitat locuri istorice și ascultat muzici, precum într-un road trip luat în serios. De pe la jumătatea drumului înspre Montreal, autostrada curge pe malul fluviului St. Lawrence, care-și face loc de la sud la nord spre Atlantic.

Fluviul e graniță naturală cu Statele Unite, așa că la radio se pot prinde stații americane. Ca-n scena clasică din filme în care conduci și cauți muzică, am găsit un FM de country-music de pe partea americană. Am rămas cu DJ-ul local preț de două cântece superbe.

Din ce e făcut un cântec bun? Emoție. Ascultați aici cele două exemple de tremolouri sufletești recepționate în FM pe drumul spre Montreal: emoția de a descoperi ciudățenii cinematice și poetice într-un road trip (The Kernal); și cea care-ți strânge inima la o despărțire (Plains). Primul cântec se referă și la un alt road trip de pus pe listă: Natchez Trace, între Nashville și portul Natchez pe Mississippi (vezi aici).

Pe oriunde vă duc drumurile în mașină la vară, ascultați posturile de radio de pe traseu. Și dacă vă place ce auziți, lăsați un mesaj DJ-ului local. Am fost și eu unul, și mi-a picat tare bine să le primesc.

George Moțoc

Despre autor: Vocea lui George Moțoc s-a auzit zilnic la radio în Baia Mare din 1993 până în 1999. După emigrarea în Canada, a continuat să scrie și să producă emisiuni radio și podcasturi.

Îl găsiți pe georgemotoc.com.

Sursă foto deschidere: Pixabay

CITEȘTE ȘI: Rock din capul lui Moțoc | Cu pluta prin Austin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.