”Cum să premiezi ceva ce nu există?” îmi zice amicul când îl întreb de ce nu avem Grammy-urile noastre.
Voia să spună că industria muzicală nu există în România. ”N-avem un Recording Academy ca americanii. Zero măsurători la vânzări de muzică, de bilete. Halal săli de concerte, presă muzicală, critică muzicală. Există o singură conferință. Încasările din drepturile muzicale sunt în epoca primitivă. Mai vrei?”
Nu mai vreau. Am luat și eu la comparat cifrele pentru România cu cele pentru țări asemănătoare ca populație, Olanda și Chile. Am ieșit pe locul trei din trei. Stăm mai bine la festivaluri (avem câteva masive – vezi foto) și la vizite ale artiștilor mari de afară. Chestii care nu țin musai de partea românească a industriei. Nu-i bai, ar zice unii, înseamnă că e loc de construit. Pe când o conferință muzicală sau o festivitate de premiere la Cluj…sau de ce nu, la Baia Mare? Acum c-avem aeroport…
După premiile Grammy 2024 (aveți aici lista completă) am reascultat de cel puțin zece ori albumul lui Tracy Chapman din 1988. Premiile canadiene, numite Juno, vin în martie (lista nominalizărilor e aici și un playlist cu preferații mei aici). Unul din punctele comune între Grammy și Juno: numele unui inginer de sunet român, Șerban Ghenea.
Mare lucru n-ar fi să ne premiem și noi artiștii și truditorii din industria muzicală. La liste ne pricepem, la organizat evenimente am progresat, iar sponsori iubitori de muzică sunt destui – mai trebuie doar să ia cineva taurul de coarne.
George Moțoc
Despre autor: George Moțoc este un realizator radio, podcaster și publicist de pe malul Săsarului, stabilit la Toronto.
Îl găsiți la georgemotoc.com.
CITEȘTE ȘI:
Rock din capul lui Moțoc | Industria muzicală
