Acum 35 de ani, pe final de martie, eram soldat TR (termen redus) într-o unitate din centrul Sibiului. Eram fript că vine festivalul de jazz și n-am bilet.
Mă bucurasem, după terminarea liceului, că am fost repartizat la Sibiu pentru serviciul militar obligatoriu. “Înseamnă că merg la jazz!” – era speranța. Festivalul se ținea anual în ultimul weekend de martie, iar biletele se epuizau cu luni înainte. Jazzul la Sibiu însemna o gură sănătoasă de aer de libertate, cu oameni faini veniți din toată țara și artiști din blocul estic plus câteva nume mari din vest. Lumea făcea un efort serios să călătorească spre urbe cu obositul CFR, să se cazeze pe unde poate și să mănânce trei, patru zile din conservă – la schimb cu hrana sufletească din muzica aceea necenzurată.
Am avut mare noroc cu colegul de pluton Filip. Sibian de felul lui, maică-sa mi-a făcut rost de abonamentul prețios pentru cele trei zile de festival, și nici măcar n-au vrut să audă de bani. Ba mai mult – fiindcă în prima seară am fost la concerte fără învoire și îmbrăcat în militar și era să mă prindă poliția militară – mi-au lăsat haine de schimb ale fiului lor într-o scară de bloc de pe strada Școala de Înot, aflată imediat lângă gardul unității. Ce oameni buni! La întoarcerea după ultima noapte de jazz s-a pornit o ninsoare cu vijelie coborâtă de pe Făgăraș, iar după vreo două ore de somn, la patru dimineața am fost treziți de o alarmă și un marș de 20 de kilometri. Jazz mi-a trebuit.
A meritat însă sacrificiul. Așa cum merită și sacrificiile pe care le fac Eduard Keller și cei din echipa lui pentru a organiza, în fiecare noiembrie, One Jazz Festival. Departe de a fi o întreprindere profitabilă, organizarea unui festival de jazz implică mii de ore de timp prețios, emoții și uneori nervi consumați ca să iasă totul bine. Bravo lor, Baia Mare le este recunoscătoare.
Cea mai bună muzică e cea care te face să uiți unde ești. Așa cum eu mă mândream în crivățul sibian din aprilie 1988, în marș de infanterist prin Sub Arini, că-i văzusem pe Tavitian/Stroe sau Ganelin/Chekasin/Tarasov, așa vor fi fiind tineri din 2023 mândri că au fost la Jazz Sabbath în Baia Mare.
George Moțoc
Sursa foto deschidere: Pixabay. Credit foto dreapta: Dan Rini Crăciun; foto stânga: capitalcultural.ro
CITEȘTE ȘI: Rock din capul lui Moțoc | Galahit 149 – noiembrie 1998
Despre autor: George Moțoc este un realizator radio, podcaster și publicist de pe malul Săsarului, stabilit la Toronto.
Îl găsiți la georgemotoc.com
A big like!