Trebuie să învăț să vorbesc normal cu câinele meu în public.
O iubesc tare mult pe Phoebe. Mă însoțește peste tot în ieșirile din fabulosul peisaj canadian, de la plajele Lacului Ontario până-n adâncurile pădurilor seculare din zecile de parcuri naturale. Dar ea nu trece oceanul cu mine în vizitele de acasă. Acolo, în România, am altele care mă așteaptă.
La Arad e Maya (foto stânga). Într-un superb cartier de case, ea are grijă de cea care găzduiește studioul Înpod și este stăpâna superbului cuplu muzical Lorena și Ciprian Mateian (ascultați-i aici.)
Apoi e Nuți (foto dreapta), din Timișoara, stăpâna vocalistului din Survolaj. În august trupa a ieșit în public pentru prima oară din 2017 încoace, și pentru prima oară în variantă acustică (bine, cine i-a prins în session-urile din Bănă la sfârșit de ani ‘80 îi știa și așa, cu-o chitară acustică, muzicuță și ce s-o găsi pentru percuție). Îi puteți vedea aici.
Da, știu, ar trebui să vorbesc normal cu potăița, măcar în public. Dar nu cred c-o să-mi iasă vreodată. Dragostea de micuța bestie alterează limbajul într-un fel care chiar nu merită schimbat.
George Moțoc
CITEȘTE ȘI: Rock din capul lui Moțoc | Două valsuri
Despre autor: George Moțoc este un realizator radio, podcaster și publicist de pe malul Săsarului, stabilit la Toronto.
Îl găsiți la georgemotoc.com