Rock din capul lui Moțoc | Cu pluta prin Austin

“Bine, am înțeles că Austin îi cu muzica, da’ altceva mai e de făcut?” mă întreabă cineva de acasă.

Vicepreședintele SUA Lyndon Baines Johnson, născut și crescut “pe sate” lângă Austin, a devenit președinte în noiembrie 1963, după ce JFK a fost asasinat la Dallas. Apoi a câștigat prezidențialele de la final de 1964, renunțând să mai candideze la cele din 1968. O viață fascinantă, descrisă în muzeul care-i poartă numele, situat în campusul minunat al Universității Austin. Muzeul include o replică unu-la-unu a biroului oval al Casei Albe, așa cum arăta în mandatul lui LBJ (de văzut și filmul Path to war)
Nimic nu bate o slană cu ceapă după o pălincă, dar au și texanii “leacurile” lor. Unul din ele se numește taco, și el face parte din bucătăria “Tex-Mex”, moștenire de la strămoșii tejanos.
În drum spre vărsarea în Golful Mexic, Colorado taie de la stânga la dreapta orașul. Ca Săsarul pe invers. Localnicii au ridicat două diguri pe râu, la intrare și ieșire, în așa fel încât porțiunea de sub zgârie-nori e controlată și domoală ca un lac. Numai bine de stat pe baltă o oră-două în caiac, canoe sau pe placă.

“Noa fain, da’ munți au?” “N-au.” “Noa las’ atunci, tot mai bine-n Maramu’.”

George Moțoc

Despre autor: Vocea lui George Moțoc s-a auzit zilnic la radio în Baia Mare din 1993 până în 1999. După emigrarea în Canada, a continuat să scrie și să producă emisiuni radio și podcasturi.

Îl găsiți pe georgemotoc.com.

CITEȘTE ȘI: Rock din capul lui Moțoc | Om bun, unde te-ai dus

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.