Rock din capul lui Moțoc | Cipri și Sandy

În istoria (nescrisă) a rockului băimărean, Ciprian Mateian are un capitol numai al lui.

Cipri, cum îl știu prietenii, este desigur chitaristul singurei trupe rock din Baia Mare care a scos un album de la înființarea rockului până în 2000, BMG. Pe coperta albumului, la capitolul mulțumiri, apare și numele meu, dar mai important decât al meu e cel al lui Sandy Deac.

L-am întâlnit prima oară pe Sandy la sfârșit de ani ‘80, el pe scenă cu trupa lui Kappa, eu în fața ei la un festival studențesc din Cluj. În România anilor ‘80, Kappa erau “ca-n vest”: sofisticați, cool, un show de neratat. Fast forward la vara lui 2022, într-un Cluj torid de început de august. Sandy ajunge la cafeaua la care l-am invitat în centrul turistic. Aduce cadouri superbe: CD-ul cu Kappa și unul cu Desperado, pe care le așez frumos în tașcă lângă cărțile de Cornel Udrea și Leonida Neamțu, proaspăt achiziționate de la Librăria Universității. Am puțin timp, deci trec direct la subiectul la zi, noul său proiect, The SIGN. Cu Cipri în componență!

Nu e de găsit ceva asemănător cu The SIGN în muzica de azi din România. Dar asta e irelevant, pentru că ce fac ei e universal: muzică plăcută urechii, de un nivel la care ajung doar muzicieni cu multă experiență, împachetată cu atâta migală încât să producă surprize și după zeci de audiții. Ascultați aici un scurt interviu cu Sandy Deac și ultimul single The SIGN, Roller Coaster, în care Cipri strălucește cu un solo emoțional și foarte tehnic.

În Roller Coaster, Sandy și Cipri ne arată că dragostea e mai mult decât Love Hurts. E un vârtej de emoții, și parcă îmi place mai mult definiția lor.

George Moțoc

Sursa foto dreapta: Facebook / The SIGN

Despre autor: Vocea lui George Moțoc s-a auzit zilnic la radio în Baia Mare din 1993 până în 1999. După emigrarea în Canada, a continuat să scrie și să producă emisiuni radio și podcasturi.

Îl găsiți pe georgemotoc.com.

CITEȘTE ȘI: Rock din capul lui Moțoc | Metronom

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.