Rock din capul lui Moțoc | Aniversări 2023

2022 e dus, iar 2023 aduce câteva aniversări pe care rockul și Moțocul vor să le facă publice.

50: în martie va fi o jumătate de secol de când patru muzicieni din Londra vizitau partea întunecată a Lunii. “Dark Side of the Moon” a fost albumul care i-a propulsat pe Pink Floyd în stratosferă. Patru-cinci ani mai târziu, într-un apartament pe Cantemir în Baia Mare, aveam să ținîn mână pentru prima dată vinilul cu celebra prismă pe copertă. De atunci îl ascult în fiecare an de mai multe ori.

40: în 1983 ateriza cu puterea unui asteroid care e văzut din orice colț al lumii, inclusiv la Tăuții Măgherăuș sau Băiuț, Madonna. Primul cântec de pe albumul de debut, Lucky Star, avea să fie un semn bun. Anul acesta Madonna pune un turneu aniversar pe roți, dar nu cred c-o prindem la Untold.

30: primul radio local în Baia Mare. Întors după cinci ani de facultate și unul de armată în camera mea de licean din Baia Mare, în iulie 1993 aveam să ascult pentru prima oară voci locale la un radio local. Vidu Darolți și Ciprian Mateian au fost primii pe care i-am auzit punând muzică la noul Radio Cinemar. În curând aveam să mă alătur lor într-o echipă foarte frumoasă în care am învățat că radioul e ca o familie.

Nu-i frumos să pui piedică, dar o fac cu plăcere în calea uitării.

George Moțoc

Sursa foto mare: pinkfloyd.com

Despre autor: Vocea lui George Moțoc s-a auzit zilnic la radio în Baia Mare din 1993 până în 1999. După emigrarea în Canada, a continuat să scrie și să producă emisiuni radio și podcasturi.

Îl găsiți pe georgemotoc.com.

CITEȘTE ȘI: Rock din capul lui Moțoc | Utan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.