Se spune că „așchia nu sare departe de trunchi”, deși ea, așchia, pare de multe ori să fie diferită…
Bunicu juca table și o făcea ca și cum jocul ăsta ar fi fost un dat al vieții. Așa se deconecta el. Inovația era că juca singur sau „cu prostu’”, așa cum îi plăcea să spună. Dintr-un motiv sau altul, renunțase la „clubul de table” organizat în fiecare după-amiază în curtea blocului de către colegii lui de breaslă. Așa că zdrăngănitul zarurilor pe tabla de joc se auzea ori de câte ori intram la bunici în casă. Bunica, săsoaică aprigă, nu suporta să-l vadă cum pierde vremea la table, mai ales că după aceea i se făcea poftă dumnealui să meargă pe la cârciumă, lucru care o enerva și mai tare. „No, uită-te la el!”, zicea bunica. „Stă la table toată ziua… Cu «prostu», auzi… Prost o să și rămână!”.
Dar mie îmi era drag bunicu. Mergeam la el în cameră, îi dădeam ștrengărește un cot și-l întrebam: „Bunicule, cine câștigă azi?”. „Am făcut remiză…”, răspundea el râzând, „…musai să mai jucăm o partidă!”. Apoi mă trăgea mai aproape de el și-mi șoptea: „Ce, iară cotcodăcește găina în bucătărie?”, făcând aluzie la criticile bunicii.
Anii au trecut, bunicul s-a prăpădit, iar jocul său de table stă pe undeva uitat și prăfuit. Când trec însă pe la mama, fiica celui mai sus numit, aud din camera ei zgomotul constant produs de întâlnirea dintre piesele de remi și masa de sticlă. Da, mama joacă remi singură, dar nu cu un singur oponent, ci cu trei. Așadar folosește setul complet de table de joc și mută piesele pentru fiecare în parte. Asta presupune bineînțeles că știe mereu ce piese au „ceilalți”. Dar să nu intrăm în amănunte. Chestia e că ea face asta din principiu, dar și pentru că nimeni nu mai vrea să joace remi cu ea. Pentru că mama inventează reguli noi pe parcursul jocului astfel încât totul să decurgă în avantajul ei.
De curând s-a întâmplat însă pacostea. Piciorușele de la tăblițele de joc s-au rupt. Se puteau înlocui, dar mama nici n-a vrut să audă. S-a îndrăgostit de un joc de remi pe care l-a văzut la un târg de produse artizanale și n-a putut pleca fără să-l cumpere. Cu alte cuvinte, n-a schimbat calului potcoavele, ci și-a luat alt cal gata potcovit. Dar nu-i bai, ea să fie sănătoasă!
Iar acum, înșirând toate astea, stau și mă întreb: oare eu, așchie la rândul meu, ce joc de societate mă voi juca singur, odată ajuns la onorabila vârstă?!
Mircea Trifan
Foto (c) eZiarultău
CITEȘTE ȘI:
Oameni și locuri | Ursul și Căpcăunii
