Jurnal de microbist | Varză a la Cluj de Trnava, Laci și Karagandy

Am avut, ieri, meciuri din turul doi preliminar al Conference League, cu trei echipe românești. La Trnava, în Slovacia, cu Spartak, Sepsi a jumulit o remiză albă. În Albania, cu Laci, Universitatea Craiova s-a lăsat jumulită cu 0-1. Cât despre FCSB, aceasta a trecut, pe Arena Națională, cu 1-0 de kazahii de la Șahtior Karagandy.

Sepsi e la prima participare într-o cupă europeană, nu și-a dat adversarul de pereții tribunelor, însă nici nu a jucat rău. A părut, în unele momente, mai ales la început, că se împiedică în emoții, dar și-a revenit rezon. Nici cei de la Spartak nu au fost niște guguștiuci prin iarbă, chiar s-au dovedit a fi niște adversari aspri. Până la urmă egalul a fost cumva de înțeles, de acceptat, cum vreți a-i zice.

Universitatea Craiova ne-a reamintit de preliminariile de anul trecut din cupele europene, când a ciugulit un eșec cu Lokomotiv Tbilisi, din Georgia. De data aceasta a luat-o pe cocoașă cu echipa Laci, din Albania. O fi vreun progres? Întrebare retorică, firește.

La rândul ei,  FCSB a ”dărâmat” cu 1-0 echipa Șahtior Karagandy.

La două zile după ce CFR Cluj a trecut cu chiu, cu vai, cu 2-1, în deplasare, de Lincoln din Gribraltar, care ar fi concluzia meciurilor echipelor românești din preliminariile Conference League? Un soi de varză a la Cluj de Laci și Spartak, asezonată cu ceva  Karagandy. (Tiberiu Sabo)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.