Avem, astăzi, trei meciuri ale tot atâtor echipe românești în tururile preliminare ale competițiilor europene. Dacă marți CFR Cluj a trecut cu emoții de pus nervii pe bigudiuri, în deplasare, de campioana Gibraltarului, Lincoln, azi e rândul să intre în scenă Universitatea Craiova, FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe, toate în prima manșă a turului al doilea preliminar al Conference League.
Sepsi joacă în Slovacia, la Spartak Trnava, de la ora 20, iar Craiova evoluează tot în deplasare și tot de la ora 20, cu albanezii de la Laci. Meciul lui Sepsi se vede pe Digi Sport 2 și Look Sport, iar cel al oltenilor pe Digi Sport 1 și Look+. La rândul său, FCSB întâlnește, pe Arena Națională, gruparea Șahtior Karagandy, din Kazahstan, de la ora 21:30, meci transmis de Pro TV.
La ce să ne așteptăm în aceste trei partide? Ca FCSB, de pildă, să bată; joacă și acasă și nu întâlnește vreun leu nervos, ci o echipă oarecare, una care nu are un blazon atât de greu încât dacă îți cade pe picior să îți facă vânătăi. Craiova ar trebui să își spele nereușita din sezonul trecut din cupele europene când a făcut-o de oaie și să nu se încurce în Albania. Cât despre Sepsi, chiar dacă e la prima participare europeană, are un antrenor priceput, Leo Grozavu, și e și o echipă arțăgoasă și disciplinată, care ar putea să o facă pe Spartak Trnava să bombăne la vestiare după acest meci.
Teoretic ar fi șanse rezonabile de luat dacă nu nouă să zicem șapte puncte din cele trei meciuri. Să vedem cum vom sta cu practica. Nu degeaba scriam, zilele trecute, în cazul CFR-ului, că acela care s-a fript cu Dudelange trebuie să sufle și-n iaurt, și-n Gibraltar.
Baftă multă echipelor românești în meciurile de astăzi, spor la fotbal să avem!
Tiberiu Sabo