Trei echipe am avut, ieri, în cea de-a doua manșă a turului 2 preliminar al Conference League. Toate vor rămâne acasă. A fost o zi în care pentru fotbalul românesc nu s-au aliniat nici planete, nici comete, niciun meteorit, măcar ceva praf de stele, ioc.

FCSB a fost eliminată de formația kazahă Karagandy (sau Karagandî, cum i s-o mai spune), la loviturile de departajare. Asta după o partidă în care a părut cuprinsă de o amorțeală de parcă i s-ar fi vărsat oala cu fotbal și nu mai avea ce juca.

Universitatea Craiova a terminat 0-0 meciul de acasă cu albanezii de la Laci, după ce fusese învinsă în meciul tur cu 1-0. Oltenii părură că se zbătură, dar o făcură cam ca prazul în paporniță.

Sepsi, în schimb, deși a fost eliminată de Spartak Trnava la loviturile de departajare, a arătat ca o echipă care a jucat avântat, cu ambiție. A pus osul, cum s-ar zice. E de felicitat pentru prima ei participare într-o competiție europeană, chiar dacă e vorba de preliminarii.

În concluzie, din patru echipe care au luat startul în trururile preliminare, am rămas doar cu CFR Cluj. Care e deja calificată în grupele Conference League, însă poate reușește mai mult. (Tiberiu Sabo)

Sursa foto: pixabay

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.