Să fim bine înțeleși de la început – nu de alta, dar să n-avem vorbe 🙂 Acest material e despre federații de prin sporturi adunate, iar nu despre alte federații – gen ale admiratorilor de gușteri cu chelie prematură ori ale ciugulitorilor de spuse istețe de prin traista minții altora.
De ce pot fi percepute, din exterior, de niște oameni oarecare, unele dintre federațiile sportive ca fiind comice? Paradoxal, tocmai fiindcă n-au simțul umorului. Sunt scrobite din cale-afară și din cale-năuntru. Dacă le întrebi cât e ceasul, sunt în stare să-ți spună că nu te privește asta, că e o chestiune internă. Iar dacă încerci să le explici că întrebi cât e ceasul ca un om îngrijorat că poate nu ajunge la gară în timp util și-i pleacă trenul, e posibil să îți spună și că ești obraznic.
Naționala de handbal masculin a pierdut aseară, acasă, cu Austria, în penultimul meci de calificare la Campionatul European din 2024. Un bob de știre despre asta, boieri dumneavoastră, nu s-a dat pe site-ul Federației Române de Handbal ori pe pagina de Facebook a FRH nici măcar la vreo opt ore după meci (meci început la 17.30). O minusculă știre, cât un parameci, că am pierdut, dar avem în continuare șanse de calificare la Europeanul de anul viitor, n-a fost să își aibă locul prin papornițele online ale federației. Pe Fb la FRH era știrea de căpătâi cu mesajul: ”Cine a învins Spania? Cine? Juniorii noștri!”. Jos pălăria pentru juniori că au învins Spania. Dar cu seniorii ce facem, îi băgăm sub preș? Firesc era să existe și o știre, cât să fi fost ea de diafană, ca un fir de păpădie, din care să aflăm că ai noștri au sfeclit-o cu Austria.
Despre comic într-ale federațiilor sportive poate că nava amiral este FRF. Președintele federației a fost ales în unanimitate, fiindcă, după cum a mărturisit zilele trecute, la o emisiune TV, nu a avut contracandidat. Păi și-atunci ce era să facă (mai să lăcrimezi de emoție), doar nu se ”contracandida” singur. Așa sacrificiu pentru binele fotbalistic al nației, vorba ceea, cum să nu accepți, parol! Data viitoare va fi ales omul cu ”dublă unanimitate”, e vremea să se inventeze acest concept pentru dl Burleanu.
Tiberiu Sabo
Sursa foto: Pixabay
CITEȘTE ȘI: Scotocind prin tolba cu repere