1378: Bartolomeo Prignano, arhiepiscopul de Bari, este ales papă, sub numele Urban al VI-lea. Este ultimul papă care nu a fost membru al Colegiului cardinalilor la momentul alegerii sale. Să te mai miri că peste câteva săptămâni a devenit cauza așa-numitei schisme occidentale?
1783: Țarina Ecaterina cea Mare a declarat anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, ”de acum și pentru toate timpurile”, ca teritoriu rusesc. Așa că și dacă s-a mai rătăcit Crimeea pe la ucraineni, rușii au respectat zisa țarinei și și-au luat-o înapoi, cu o tenacitate balșoi.
1820: Este descoperită celebra statuie Venus din Milo, în Insula Milos, din Marea Egee. Dincolo de teorii și speculații tot rămâne neclar ce făcea Venus cu mâinile.
1985: Mihail Gorbaciov anunță că URSS va suspenda instalarea rachetelor cu rază medie de acțiune în Europa și a cerut Statelor Unite să facă același lucru. Ce texte aveau (și) atunci americanii și rușii, de parcă ar fi crezut unii ce zic alții și viceversa :). (V.A.)
Sursa datelor: ro.wikipedia.org