Calendarul cu dichis – 6 iunie: De la socotelile lui Regiomontanus la cometa Halley, Columb și Vespucci

  • 1808: Fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte, este încoronat rege al Spaniei. De parcă nu îi ajungea că era și rege al Neapolelui și Siciliei. Încă un rege cu niscai cumul de funcții. Și de coroane.
  • 1925: În statele Unite s-a înființat compania producătoare de automobile pe nume Chrysler. A cam produs ceva, nu s-a înființat degeaba.
  • 1960: Atleta Iolanda Balaș stabilește, la București, un nou record mondial la săritura în înălțime: 1,85 m. Oare ce arcuri i-or fi pus ursitoarele în tălpi când s-a născut de putea să sară chiar atât de sus?
  • 1961: E câștigat primul titlu de campion mondial de către un luptător român – Valeriu Bularca, la CM de lupte greco-romane de la Yokohama. Au fost vremuri când stăteam binișor la acest sport. Acum cel mai bine stăm la amintiri din sporturi.
  • 1436: A venit pe lume Regiomontanus, astronom și matematician german. Nu vă gândiți că pare a avea nume de tren, îl chema, de fapt, Johannes Müller von Königsberg. În 1471 a construit, la Nürnberg, primul observator din Germania și, probabil, conform unor consemnări, primul din Europa. A observat cometa din 1472, denumită ulterior Halley. A și făcut tot felul de calcule legate de poziția stelelor fără de care Cristofor  Columb și Amerigo Vespucci n-ar mai fi putut hălădui pe mare cum au făcut-o. Priceput om Regiomontanus. (T.V.S.)

Sursa datelor și foto: ro.wikipedia.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.