Calendarul cu dichis – 5 septembrie: Nervosul cu mustață care a impus impozit pe bărbi

  • 1638: A văzut lumina soarelui Ludovic al XIV-lea al Franței (că nu degeaba i s-a spus ”Regele Soare”). A avut una dintre cele mai lungi domnii din istoria europeană, conducând Franța vreme de 72 de ani. A început de la cinci ani, când se împiedica și la șotron. Dar a fost ambițios omul. A și făcut multe lucruri frumoase. A, că se mai enerva și mai făcea și prostii, asta e altă treabă. În 72 de ani te mai și plictisești de domnit.
  • 1661Și dacă tot veni vorba de Ludovic al XIV-lea, Nicolas Fouquet, ministrul de finanțe al regelui cu pricina, a fost arestat la Nantes de d’Artagnan, căpitan al muschetarilor regelui. Adică de Charles de Batz de Castelmore d’Artagnan, cel care cumva avea să îmbrace pielea personajului lui Alexandre Dumas din romanele cu cei trei muschetari care deveniră patru cu d’Artagnan. Pe de altă parte, monsieur Fouquet a fost arestat pentru deturnare de fonduri publice. Deci se făceau șmecherii cu bani publici și acum 359 de ani, ce, credeți că ăi de atunci erau naivi sau neghiobi? Cât despre declarația de avere a lui d’Artagnan nu întrebați, că încă nu știm nimic.
  • 1698Țarul Petru cel Mare al Rusiei (foto) s-a trezit, ca în multe alte dimineți, cu fața la cearșaf și a introdus un impozit pe bărbi, exceptați fiind de la a plăti că poartă barbă cei din cler. O fi fost vreo frustrare că nu-i creșteau și lui niște tuleie, deși mustață purta. Dar poate era desenată.
  • 1905: Sub medierea președintelui SUA Theodore Roosevelt, războiul ruso-japonez a luat sfârșit prin semnarea tratatului de la Portsmouth. Ironia zăpăcitoare a soartei, un american să facă pace între ruși și japonezi. (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor și foto: ro.wikipedia.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.