Calendarul cu dichis – 5 decembrie: Arnold de România

1933: În SUA se încheie prohibiția. Care fusese decretată în 1920. Vă dați seama cu ce chiolhanuri s-a lăsat pe-acolo la auzul unei asemenea vești?! De multă zeamă de varză o fi fost nevoie a doua zi.

1848: Președintele american James Knox Polk a declanșat așa-numita „goană după aur”. Asta fiindcă l-a mâncat limba să anunțe că s-au descoperit mari zăcăminte de aur în California. Și să mai zici că tăcerea nu-i de aur…

1967: A venit pe lume Bogdan Stelea, unul dintre iscusiții portari pe care i-a avut naționala de fotbal. I se mai zice, pe lângă Stelică, și Arnold. Destoinic reprezentant al ”generației de aur”, a rămas un personaj simpatic foc, chiar și acum când nu mai sare după mingi.

1936Uniunea Sovietică adoptă o nouă constituție. Pesemne va fi avut un singur articol, ceva de genul: ”Mă, să nu faci nimic din ce nu zice partidul, că te ia gaia!”. (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Facebook/ Bogdan Stelea

CITEȘTE ȘI: Zappa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.