• 1639: Astronomul englez Jeremiah Horrocks a avut ambiția să facă prima observație a tranzitului lui Venus. Observație de treabă, tranzit de ispravă. Să fim înțeleși, ca să n-avem vorbe: s-a legat de tranzitul planetei Venus, nu de cel al zeiței cu același nume, că dumneaei cine știe pe unde hălăduia. La tranzitul zeițelor nu ne băgăm nici noi, parol!
  • 1676: O armată suedeză a respins o invazie de oștire norvegiano-daneză, condusă de regele Christian al V-lea al Danemarcei. Asta în bătălia de la Lund. Cum făceau vikingii o pauză de cucerit teritorii peste mări, cum se ciomăgeau între ei. Poate plictiseală, poate lenea de a se mai tot așterne pe valuri, cine știe.
  • 1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza  a promulgat codul penal. Unul cu inserții din codul penal francez și din cel prusac. Șuguind nițel, era mai simplu să stabilească, scurt pe doi, pe înțelesul norodului, ceva de genul: ”Băi, dacă vă prind cu fofârlica, ați sfeclit-o, îmbulinat-o, cum poftiți a zice”. Dar pesemne că va fi avut și Cuza delicatețea lui, nu degeaba a domnit puțin.
  • 1959: În cadrul programului Mercury, NASA pune la cale – la o cale spațială –  misiunea ”Little Joe 2”. O misiune care a transportat-o în spațiu pe maimuța Sam. Călătoria dincolo de Pământ a lui Sam a durat puțin, 11 minute și șase secunde, cât stai la coadă la un hot-dog ori cât dai un marț la table. E posibil ca Sam să-i fi suduit, în graiul său, pe cei care i-au programat călătoria fără să o ceară. Deh, vremuri. (T.V.S.)

Sursa datelor și foto: Wikipediaâ

CITEȘTE ȘI: Făuritorii de zâmbete

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.