- 1857: Se naște Achille Ratti, cel care în 1921 avea să devină Papa Pius al XI-lea. Pe lângă aplecarea spre cele sfinte, a avut și o pasiune pe care nu o întâlnești la tot pasul și cu atât mai puțin printre fețele bisericești: alpinismul. Și cică era foarte bun la cățărat. Foarte frumos, bravo lui!
- 1859: Orologiul Parlamentului din Londra, poreclit ulterior Big Ben, a fost pornit pentru prima oară. Este cel mai mare ceas cu clopot și patru fețe și al treilea turn cu ceas ca înălțime din lume. Porecla Big Ben este subiect de controverse. Inițial i s-a spus așa clopotului mare, numele putând să provină ori de la inginerul Benjamin Hall, care a supervizat instalarea clopotului, ori de la campionul englez la box de categorie grea Benjamin Caunt. Azi, când zic Big Ben, unii se referă și la ceas, și la turnul său, și la clopot, în vreme ce alții – doar la clopotul cel mare. Deasupra oricăror ciorovăieli legate de numele său, Big Ben își vede nestingherit de treabă și bate din toate clopotele, și din cel mare, și din celelalte patru mici. Merge ceas, cum se zice.
- 1930: A venit pe lume Clinton Eastwood, actor, regizor, producător și scenarist. Adică e cam din toate cele ce țin de o producție cinematografică. Este fiul contabilului Clinton Eastwood și al soției acestuia, Ruth. În timpul recesiunii, tatăl său a fost nevoit să lucreze ca vânzător într-o benzinărie și să se preumble prin țară cu familia în căutare de lucru. Clint, un puști pe vremea aceea, mai stătea și pe la bunica lui, printre cotcodăcitoare, întrucât femeia avea o fermă de găini. Până la urmă familia și-a înfipt rădăcini în Oakland. Eastwood trecea drept un flăcău timid, introvertit, așa că poate nu e de mirare că a trecut pe la zece școli înainte de a absolvi liceul. Ca să n-o mai lungim, înainte de a ajunge actor și regizor a fost tăietor de lemne, fochist, vânzător la o benzinărie, magazioner și instructor de înot (un snop de coduri CAEN a îndesat în traistă). Dar se vede treaba că l-au ajutat toate uceniciile astea, fiindcă a ajuns om de vază în satul lui, cu premii Oscar, admiratoare, tot tacâmul. Tot respectul pentru el și pentru o activitate cinematografică remarcabilă. (T.V.S.)
Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Sursa foto: borg.com