- 1391: S-a scrijelit în anale, boieri dumneavoastră, prima mențiune a funcției – că nu-i putem zice altfel – de logofăt în Țara Românească. Fericitul câștigător al jobului era un soi de șef al cancelariei domnești. Adică un ins bun la toate. Îl ajuta pe vodă și la contabilitate, îi plimba câinele, pisica sau hamsterul – poate chiar și nevasta, după caz -, mai dădea și cu presupusul când îi cerea domnitorul sfatul. O fi avut și pensie specială? Întrebam și noi, nu dădeam cu parul, ei, aș!
- 1816: A avut loc la Iași, din inițiativa lui Gheorghe Asachi, primul spectacol de teatru în limba română: „Mirtil și Hloe”. A fost un spectacol într-un singur act, dar important e, la urma urmei, că evenimentul s-a așternut în calendar, iar nu că era nevoie să i se numere actele.
- 1831: Ascuțitul la minte Charles Darwin a început a doua călătorie a sa în America de Sud, la bordul navei regale ”HMS Beagle”. Dacă Darwin a zămislit ideea privind ”Originea speciilor”, pesemne că și speciile ar trebui, cândva, să aștearnă într-un eseu măcar, dacă nu într-un tratat, o idee de genul ”bine, măi, dar Darwin ăsta de unde se trage, de la ce origini?!”. Dincolo de orice cârcoteală, sir Darwin merită respect ca savant ce a fost. Cât despre intrepretările teoriilor lui nu e treaba noastră.
- 2004: De parcă n-aveam altceva de făcut prin Univers – o sarma, o ciorbă de perișoare, ceva – s-a produs o explozie cosmică. A fost vorba de erupția unei stele neutronice, care întrucâtva a afectat ionosfera Pământului. A afectat-o însă cumva catifelat, că n-am tușit după asta. Preferabil e totuși să stea și stelele în banca lor. Să lumineze și chiar să scrie poezii, să ne mai lase cu erupțiile.
Tiberiu Sabo
Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Sursa foto: pixabay.com