1728: Un decret regal emis de Ludovic al XV-lea le permite francezilor să transporte vinuri nu numai în butoaie, ci și în sticle. E drept că pe unii nu i-a prea interesat asta, fiindcă preferau să transporte vinul via gâtlej în burta personală.
1846: Louis Napoleon Bonaparte evadează din închisoarea Ham (Somme) deghizat în muncitor. Charles Louis Napoleon Bonaparte a fost primul președinte al celei de a doua Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoleon al III-lea. Că a evadat de la mititica deghizat în muncitor e de înțeles, doar nu era zevzec să încerce să își ia tălpășița deghizat în președinte sau împărat.
1925: Are loc, în Dayton, Tennessee, așa-numitul Proces al maimuțelor: profesorul John T. Scopes este pus sub acuzare pentru predarea, la o școală din oraș, a teoriei evoluției a lui Charles Darwin. A fost condamnat să plătească o amendă de 110 dolari, însă până la urmă hotărârea a fost anulată. Altfel zis, mult zgomot pentru nimic. Sau maimuțăreală inutilă.
1973: Filmul „La grande bouffe” („Marea crăpelniță”), de Marco Ferreri, a stârnit gâlceavă la Festivalul de la Cannes. Producția a fost considerată ca având umor vulgar. E drept că nici nu fusese declarată ca fiind creată pentru cinematograful vreunei mănăstiri. (Tiberiu Sabo)
Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Sursa foto: Reuters