1441: Prima mențiune a Adunării Țării în Moldova. În Țara Românească va fi menționată pentru prima dată în 1522. Au furat startul moldovenii 🙂

1795: S-a înființat Biroul de longitudini, cu sediul la Paris, având scopul de a sprijini progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie. Oare vreun birou de latitudini s-o fi înființat?

1923: Un grup de muncitori de la Atelierele Grivița din București înființează Asociația culturală și sportivă CFR, care mai apoi avea să devină clubul de fotbal Rapid București. Din comitetul de organizare a asociației au făcut parte maistrul Teofil Copaci, strungarii Grigore Grigoriu (devenit primul căpitan al echipei), Dumitru Constantinescu, Géza Ginzer, Tudor Petre, Franz Hladt. Primele echipamente au fost confecționate din pânză vișinie în casa căpitanului Grigoriu, iar ghetele cu crampoane – recondiționate din bocancii uzați de la Atelierele Grivița. O echipă iubită, nu degeaba zice în imnul ei ”Suntem peste tot acasă”.

1984: Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție la Casa Republicii (Casa Poporului, cum i s-a mai spus). Măgăoaia se cheamă acum Palatul Parlamentului și, conform World Record Academy, este a treia cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă și totodată și cea mai din lume. A avut nea Nicu damblaua lui cu coșcogea constucția. (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Wikipedia / Mihai Petre

CITEȘTE ȘI: Sânzienele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.