- 1532: Regele Angliei, Henric al VIII-lea, și cel al Franței, François I, au semnat un tratat secret împotriva împăratului Carol al V-lea – sau Carol Quintul, pe numele lui de scenă istorică. Își dădeau la gioale, pe după vișin ori pe după casa nănașului, și cei cu sânge albastru de să se sparie gândul, nu alta. Dar și aveau figuri în cap cât China, vorba ceea.
- 1961: A intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, elaborat în anul 1959. Tratatul cu pricina bloca, pe o perioadă de 30 de ani, pretențiile oricărui stat la o suveranitate teritorială în Antarctica, unde cercetarea științifică este liberă. A fost cumva și o victorie a pinguinilor, că nu a venit niciun stăpân țâfnos să le impună biruri pe pește.
- 1972: Vine pe lume Zinedine Yazid Zidane. În berberă: Ezzin-ed-Din Yazid Zidan. În limba microbistului, pe nume de alint: Zizou. Acum antrenor la Real Madrid, Zidane e unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lumii. Are origini atât franceze, cât și algeriene. În naționala cocoșului galic a strălucit de-a binelea ani de-a rândul. Ar fi putut, la o adică, să joace în prima reprezentativă a Algeriei, însă nu i s-a arătat asta, pe vremea când era un june jucător, dintr-un motiv comic: antrenorul Abdelhamid Kermali i-a refuzat un loc în națională, motivând că „nu este suficient de rapid”. De câte ori și-o fi dat mai apoi antrenorul acela cu mingea-n cap e mai sănătos să nu ne întrebăm.
- 2006: Are loc primul concert al celor de la Depeche Mode în România. Mult le-a trebuit să ajungă. S-or fi rătăcit pe drum cu repetiție, ani în șir, te pomenești. (T.V.S.)
Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: realmadrid.com