- 1903: În Statele Unite, Italo Marchiony, un producător de înghețată venit, după cum îi arată prenumele, din Italia s-a pricopsit cu brevetul de invenție pentru cornetul de înghețată. A făcut o grămadă de lume fericită, grazie!
- 1904: Are loc prima cursă automobilistică din România organizată de ACR (care se înființase în primăvara acelui an), pe traseul București-Giurgiu-București. A fost câștigată de George Valentin Bibescu (nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu), care a obținut cea mai mare viteză de până la acea dată în Europa într-o cursă pe șosele publice, cu un autoturism Mercedes de 40 CP. Cât va fi fost viteza cea mare nu știm, însă media a fost de 66 km/h. Bună medie.
- 1955: A intrat în tipografie primul volum al romanului „Moromeții”, de Marin Preda. Tirajul primei ediții a fost de 20.100 de exemplare. Un super-tiraj pentru acele vremuri, când mai degrabă se citeau regulamentele pentru CAP-uri.
- 1981: Președintele Franței, François Mitterrand, inaugurează trenul de mare viteză, TGV. Adevărul e că fugea trenul ăsta de nu se putea ajunge nici pe el însuși. Spre deosebire de TGV-uri, la noi trenurile merg molcom, în tihna lor, că, vorba ceea, nu le mână nimeni. (Tiberiu Sabo)
Sursa datelor și foto: Wikipedia