- 1377: Prima atestare documentară a Castelului Bran, grație unui act emis de Ludovic I de Anjou. Prin documentul cu pricina brașovenii primeau privilegiul de a construi cetatea „cu munca și cheltuiala lor proprie”. Plus și cu cârca proprie, asta se subînțelege. Durdulie facilitate au primit, ce să mai zici 🙂
- 1493: Neostenitul explorator Cristofor Columb descoperă Puerto Rico. Cu un drum și-a mai trecut pe răboj o descoperire (nu că n-avea destule). Asta i-o fi fost pasiunea.
- 1969: Marele Pele marchează cel de-al 1000-lea gol din carieră. Stați pe pace, că nu s-a oprit acolo. În toate meciurile – inclusiv cele amicale -, 1363 la număr, a înscris de 1281 de ori. Nu degeaba a ajuns în Cartea Recordurilor.
- 1998: Tabloul lui Vincent van Gogh ”Portretul artistului fară barbă” este vândut la licitație pentru suma record de 71,5 milioane de dolari. La prețul ăsta chiar îți pica barba singură, fără să o mai ajuți cu ustensile de ras. Cădea de uimire și de admirație, firește. (T.V.S.)
Sursa datelor: Wikipedia. Sursă foto: Wikipedia / Borja González Blázquez
CITEȘTE ȘI: Un șoarece adorabil