Calendarul cu dichis – 15 aprilie: Davai ceas! N-ai? Atunci davai ce mai ai

  • 1647: cărturar de rasă, boierul Udrişte Năsturel încheia de tradus din latină în slavonă şi tipărea, la Mănăstirea Dealu, din Târgovişte, cartea ”De imitatione Christi”, o lucrare a lui Thomas a Kempis (sau, altfel zis, Thomas von Kempen). În prefaţă scria și de rădăcina latină a limbii române. Jos pălăria pentru boierul cărturar, atâta doar că dacă ar trăi în zilele noastre ar trebui să-și găsească un pseudonim, fiindcă dacă ar semna Udriște Năsturel i-ar cumpăra cineva cartea când ar cotcodăci pisica.
  • 1957: Se încheie un acord româno-sovietic privind statutul juridic al trupelor sovietice staționate încă din 1944 pe teritoriul României. Pesemne că s-o fi trecut, prin statut, de la ”davai ceas” la ”davai ce mai ai prin casă”. Deh, dacă s-au terminat ceasurile…
  • 1964: Plenara lărgită a CC al PCR adoptă Declarația cu privire la poziția PCR în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Declarația condamnă pretențiile PCUS de a domina mișcarea comunistă internațională sub pretextul internaționalismului proletar și marchează cumva începutul oficial al politicii independente a României în cadrul așa-numitului „lagăr comunist”. E drept că i-a cam durut în turbincă pe sovietici de treaba asta. Hai să zicem că i-a cam scos nițel din pepeni, dar oricum tot au cântat la balalaică pe unde au vrut pe larga pajiște planetară.
  • În Coreea de Nord se sărbătorește Ziua Soarelui. În această țară însă și soarele strălucește regulamentar, în poziție de drepți și în uniformă și trebuie că îi este recunoscător bravului cârmaci Kim Jong Un, un muștiuc de ins – dictator de felul lui – care crede că le știe pe toate și că a inventat toate cele ce sunt pe lume, de la păstârnac la țambal, de la mop la teoria relativității. (Vladimir Andru)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org

Sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.