Calendarul cu dichis – 13 octombrie: Un arhitect al muzicii cu umor de catifea

  • 54: Împăratul roman Claudius se prăpădește după ce fusese otrăvit de nevasta lui, Agripina. Așa consoartă să tot n-ai, brrrr…
  • 1773: Charles Messier descoperă galaxia spirală M51, acum cunoscută și sub numele de Galaxia Volburei. Cam nevricoasă galaxie, fie vorba-ntre noi, ba făcea pe spiralata, ba pe învolburata. Păi ce treabă-i asta?!
  • 1860: S-a făcut prima fotografie din lume din aer. A fost realizată dintr-un balon cu aer cald, de la 366 de metri înălțime (aproximativ, totuși, dar nu era marja de eroare de 100 de metri), deasupra orașului Boston. Frumoasă ispravă.
  • 1954: S-a născut, la Brașov, Alexandru Andrieș. Muzician, arhitect, scriitor, grafician. Un om plin de talent în ceea ce face, plus că are un catifelat simț al umorului. Să-l tot asculți cântând și vorbind. Parcă-ți vine pofta de a trăi 🙂 (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Facebook/Alexandru Andrieș

CITEȘTE ȘI: Pantoful lui Hrușciov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.