Calendarul cu dichis – 13 decembrie: Nichita

1642: Noua Zeelandă a fost descoperită de navigatorul olandez Abel Tasman. Dacă tot se învârtea omul prin zonă ce și-o fi zis: ”Ia să mai descoperim noi ceva!”.

1960: În timp ce împăratul Haile Selassie I al Etiopiei vizitează Brazilia, garda imperială preia capitala și îl proclamă împărat pe fiul acestuia, prințul moștenitor Asfa Wossen. I-a trebuit șefului plimbare prin Brazilia. Dar totuși, să-ți ia copilul tronul parcă nu se face, orișicât, taică.

1524: Este confirmat de Înalta Poartă ca domn al Țării Românești Radu de la Afumați. De-a lungul a șapte ani omul ăsta a domnit de patru ori, uneori câteva luni, alte ori câțiva ani. Oare nu era obositor ba să domnești, ba să treci pe tușă, iar să vii pe tron, iar să pleci? Pe de altă parte dacă îți place puterea îți pui oboseala-n cui.

1983: Avea să plece dintre noi Nichita Stănescu, poet, eseist, laureat al premiului Herder. Este considerat de critica literară unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română. A fost un personaj fascinant al literaturii noastre. (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: eZiarultău/ arhiva Gheorghe Pârja

CITEȘTE ȘI: Doi elevi din Sighetu Marmației și dascălii lor, la Gala Olimpicilor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.