Am parafrazat titlul poeziei lui Topârceanu, ”Balada chiriașului grăbit”, întrucât înainte de meciul de aseară, cu Islanda, din preliminariile CM 2022 din Qatar, mulți dintre noi, suporterii naționalei, ne-am grăbit. Ne-am grăbit să credem că ultimele două meciuri din grupă, cu Islanda și Liechtenstein, nu ar avea de a ne da bătăi de cap ca să ajungem la barajul de calificare la Cupa Mondială. Socoteala din fața televizorului de acasă nu s-a potrivit însă cu cea de pe teren.
Pentru a fi siguri de baraj era nevoie de două victorii. Cu islandezii n-am izbutit-o, iar acum am rămas la mâna lor: să nu piardă duminică în Macedonia de Nord, ca să ne calificăm noi la baraj. Asta în varianta în care batem în Liechtenstein, că, vorba ceea zurlie, ”în fotbal nu mai există echipe mici”. Ei, aș!
Speranțele să ajungem la baraj sunt firave. Iar cugetând la rece, spre a ajunge la Mondiale, dacă ar prinde locul de baraj naționala ar trebui să învingă, în două meciuri, echipe mult mai bine cotate decât Islanda, care ne-a pus pofta-n cui cu cele trei puncte pe care nădăjduiam să i le luăm.
Nu ne rămâne decât să ne hrănim cumva optimismul, numai că trebuie să și avem din ce. Hai România!
Tiberiu Sabo
Sursa foto: frf.ro