Media maximelor diurne va crește până la 14 grade, media minimelor nocturne va atinge -3 grade – aceasta este estimarea Administrației Naționale de Meteorologie pentru Maramureș în următoarele două săptămâni.

Administrația Națională de Meteorologie a publicat azi estimarea valorilor termice și a precipitațiilor până în 7 martie.

Astfel, în Maramureș, valorile termice diurne vor crește ușor până spre sfârșitul primei săptămâni, de la medii de 11 grade, până spre 14 grade. După data de 26 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât la sfârșitul intervalului de anticipație, media maximelor va ajunge la 6-7 grade. Temperaturile minime vor fi în creștere în prima săptămână, de la medii de -3 grade, până spre valori de 3 grade. În cea de-a doua săptămână, minimele termice vor marca o scădere treptată, iar la finalul intervalului se vor înregistra, în medie, -3 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va crește în special după 1 martie.

Sursă informații: Administrația Națională de Meteorologie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.