Vremea s-a încălzit față de ziua precedentă, dar a fost rece dimineata. Cel mai cald (16 grade) a fost în Baia Mare, Sighetu Marmației și Târgu Lăpuș. Cel mai rece (-6 grade) a fost la stația meteo Iezer, acolo unde s-a înregistrat și cantitatea maximă de precipitații (4,3 l/mp).

Cerul este parțial acoperit, vântul suflă slab, la moderat. Vizibilitatea în trafic este bună. Carosabilul sectoarelor de drumuri publice este curat și parțial umed în zona de munte, respectiv curat și uscat în rest.

Vremea va fi rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 1 grad. Cerul va fi variabil. Pe arii restrânse, în prima parte a zilei, va ploua slab, iar la munte local vor cădea precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări îndeosebi la munte. Local, spre sfârșitul intervalului, se va produce brumă.

Sursă informații: Prefectura Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.