Cerul este acoperit, ninge slab în zona înaltă de munte. Vântul prezintă intensificări temporare de până la 30 km/h în zona înaltă de munte.

Vizibilitatea în trafic este redusă de ceață sub 150 de metri, pe DN18, în Pasul Prislop.
Carosabilul sectoarelor de drumuri publice este curat și parțial umed în zona de munte, respectiv curat și uscat în rest. Angajații secției de Drumuri Naționale au intervenit cu două utilaje și au împrăștiat 12 tone de material antiderapant pe DN18 (la Vișeu de Sus și Borșa).

Vremea va fi ușor mai rece decât normalul termic al perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 6 grade, iar cele minime între -6 și -3 grade. Cerul va fi variabil, mai mult noros ziua și în prima parte a nopții, când, local, vor cădea precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar la munte, pe arii relativ extinse, va ninge. Vântul va sufla slab la moderat.

Sursa: Instituția Prefectului Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.