Cod galben (și) în Maramureș, anunță Administrația Națională de Meteorologie de azi și până în 18 martie, ora 6.00.

Vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane şi submontane se vor cumula cantități de apă local de 25-35 l/mp și pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40-70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania și local în Maramureș, iar începând din noaptea de marți spre miercuri (16 /17 martie) și în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile.
În toată zona montană și local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

La munte, la peste 1.500 m altitudine, temporar vântul va sufla tare, cu rafale de 70-90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, iar intensificări de până la 55-65 km/h vor fi şi în sudul Banatului şi al Olteniei, local în Moldova şi estul Munteniei. Intensificări ale vântului vor fi pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici şi în restul teritoriului.

Un cod portocaliu a fost emis de azi, de la ora 14.00, și până în 17 martie, la ora 23.00. Fenomene vizate și zone afectate: intensificări susținute ale vântului, ninsori abundente și viscol puternic în zona Carpaților Meridionali și de Curbură.

Sursă informații și foto hartă: Administrația Națională de Meteorologie. Imagine de Bruno Germany de la Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.