Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare valabilă de azi, de la ora 14.00, până în 9 ianuarie, la ora 10.00. Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului.

În intervalul menționat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în sud-vest, precum și în zonele montane și submontane, unde se vor acumula peste 25-35 l/mp.

Vor predomina ploile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și local în Transilvania și Moldova.

La munte, pe tot parcursul intervalului, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, exceptând după-amiaza și seara zilei de miercuri (6 ianuarie), când la altitudini mai mici de 1400 m precipitațiile vor fi mixte și vor favoriza depunerile de polei.

Vântul va avea intensificări cu precădere în zonele montane, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general cu viteze de 40-60 km/h.

Sursă informații: Administrația Națională de Meteorologie. Imagine de bea73 de la Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.