”Elevii din clasele I-VIII își pot testa gratuit nivelul de literație”, anunță cei de la Brio – platforma de teste digitale standardizate, prin care elevii români își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare.

”Competențele de literație reprezintă capacitatea unei persoane de a procesa în mod complex un text la prima vedere, trecând printr-un proces etapizat de lucru pentru a genera noi informații”, explică reprezentanții Brio.

Mai exact, competențele de literație reprezintă: capacitatea unei persoane de a citi un text, de a înțelege textul citit, de a face conexiunile dintre text cu ceea ce cunoștea înainte de a citi textul, de a-și forma un punct de vedere în raport cu textul și de a-l exprima în scris sau oral, precum și capacitatea unei persoane de a aplica informațiile/cunoștințele obținute în diverse situații din viață reală.

Testele de literație Brio evaluează primul nivel de alfabetizare – literația de bază. Acestea pot fi efectuate individual, acasă, de elevii care doresc să își testeze competențele și evoluția, însă învățătorii și profesorii sunt încurajați să folosească aceste teste la clasă ca instrument de evaluare a capacităților, dar și de antrenament înainte de testarea internațională PISA la care elevii români vor participa, precizează cei de la Brio.

”Competențele de literație au un rol crucial în viața unei persoane, ajutând la dezvoltarea capacităților de reflecție și exprimare, de gândire critică și empatie, asigurând integrarea și participarea în societate la componentele vieții”, mai arată sursa citată.

Testele sunt disponibile aici.

Sursă informații și foto: Brio. Imagine de Kidaha de la Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.