14 elevi din Maramureș au cucerit premii și mențiuni la concursul național ”Chimia – Artă între Științe” organizat de Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor de la Universitatea Politehnica din București.

Concursul național ”Chimia – Artă între Științe” este destinat liceenilor și vizează formarea şi dezvoltarea competențelor specifice chimiei la elevii cu aptitudini şi motivații pentru acest domeniu, atragerea elevilor către studiul chimiei, precum și identificarea elevilor capabili de performanță în domeniul chimiei care pot alege o carieră în domeniu.

De asemenea, competiția dorește stimularea şi motivarea formării profesorilor de chimie în abordarea metodelor didactice diferențiate, orientate spre identificarea şi pregătirea elevilor capabili de performanță.

Ajuns la a treia ediție, concursul național ”Chimia – Artă între Științe” are în palmares 14 elevi din Maramureș care au cucerit premii și mențiuni.

Proba de Chimie Anorganică
🏅 Darius Alexandru SINDREȘTEAN (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației) – premiul I
🏅 Cosmina Maria JITARIU (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare) – premiul II
🏅 Luca CSERNAK și Simona CZUDIK (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare) – premiul III
🏅 Anda Teodora VOICU, Iulia REVESZ, Maria SABOU, Oana CĂLIN și Gabriela BORBEL (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare) – mențiune

Proba de Chimie Organică
🏅 Oana BOLOȘ și Mihai MANU (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare) – premiul II
🏅 Mihai MUREȘAN și Oana CHIȘ (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare) – premiul III
🏅 Erika-Mihaela CUC (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare) – mențiune

Sursă informații: Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor. Imagine de Arek Socha de la Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.