Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020, este de 65,60%. Niciun candidat nu a obținut nota 10.

Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020.

Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș (ISJMM), ”procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) este de 65,60%. Niciun candidat nu a obținut nota 10. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 103 de candidați cu medii între 8 și 9.99”.

La nivel național, conform informațiilor oferite de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), ”procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) este de 69,17%, iar 101 candidați au obținut nota 10. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 4.176 de candidați cu medii între 8 și 10”.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

”În această sesiune, 184 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 169 de candidați. Dintre aceștia, 11 candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă”, informează ISJMM. La nivel național, conform MEC, ”6.775 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 6.480 de candidați (95,65%). Dintre aceștia, 433 de candidați s-au retras, iar opt candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare”.

Contestațiile se depun la centrele de examen sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie și 30 iulie, rezultatele finale urmând a fi afișate în 4 august.

”Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar”, adaugă reprezentanții ISJMM.

Sursă informații: Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Sursă foto: Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.