Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, prin intermediul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, pune la dispoziție, de luni până vineri, două linii telefonice de consiliere psihopedagogică, destinate elevilor, profesorilor și părinților.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș (ISJMM) anunță că a realizat – împreună cu specialiștii din cadrul Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Maramureș, consilierii școlari și profesorii logopezi din județ – ”Planul județean de intervenție educațională”, cuprinzând măsurile adoptate pentru componenta socio-emoțională a activităților din sistemul educațional preuniversitar la nivel de județ. Asta în contextul suspendării activităților didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și desfășurarea activităților în sistem on-line.

”Acțiunile prevăzute în acest document de lucru sunt menite să sprijine copiii și părinții, prin specialiști ai CJRAE Maramureș, pentru a gestiona mai ușor această perioadă în care au nevoie de îndrumare, sprijin emoțional și consiliere”, informează reprezentanții ISJMM.

ISJMM, prin intermediul CJRAE Maramureș, pune la dispoziție zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-16:00, două linii telefonice de consiliere psihopedagogică, destinate elevilor, profesorilor și părinților. La cele două numere de telefon – 0738-923498 și 0738-897491 – vor răspunde consilieri școlari din cadrul CJRAE Maramureș.

Pentru consilierii școlari și pentru logopezi, asistent social, psiholog clinician SEOSP din cadrul CJRAE Maramureș, părinții și cadrele didactice pot suna la telefoanele 0784-209385 (pentru asistentul social – informații depunere dosare COSP online la adresa de e-mail seospmm@yahoo.com) și 0738-927000 (pentru psiholog clinician SEOSP – programarea preșcolarului/elevului, de către părinte, pentru efectuarea evaluării psihologice online, la email seospmm@yahoo.com).

Elevii, părinții și cadrele didactice pot obține consiliere on-line de la consilierul școlar alocat unității de învățământ unde învață elevul/copilul, accesând  https://www.cjraemm.ro/consiliere-online.

De asemenea, profesorii consilieri școlari din cadrul cabinetelor școlare organizează webinarii live pentru profesori și părinți.

CJRAE Maramureș va organiza și sesiuni online pentru profesorii diriginți, dar și pentru părinți, menite să ofere sprijin în eforturile de gestionare a diferitelor situații cu care se pot confrunta în această perioadă.

Sursă informații: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Imagine de Stefan Kuhn de la Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.