Pe locul 8 a terminat Știința Explorări prima fază a Diviziei A1, sezonul 2020/2021. Un loc care îi trimite pe băimăreni în faza a doua a competiției în grupa 5-8.

În această a doua fază competițională a Diviziei A1, în fiecare grupă valorică vor fi organizate două turnee: primul fiind turul, al doilea returul. Primul turneu pentru grupa valorică 5-8 din care fac parte băimărenii de la Știința Explorări are loc în perioada 8-10 aprilie în Dej.

Primul adversar al Știința Explorări este Dinamo București (8 aprilie, ora 14.00). În turul sezonului regular, echipa din capitală s-a impus cu 3-1, tot a ei fiind victoria și în retur, dar cu 3-0.

În turneul din Dej va urma pentru Știința Explorări întâlnirea cu CS U Cluj în 9 aprilie, tot de la ora 14.00. În sezonul regular, jocul din tur a fost decis la ”masa verde”, 3-0 pentru clujeni (băimărenii nu s-au putut prezenta la turneu din motive de sănătate), pentru ca în retur Știința Explorări să câștige cu 3-1.

În 10 aprilie sportivii lui Marius Botea vor evolua în compania gazdelor de la Unirea Dej (de la 14.00 și de această dată). Ambele întâlniri din sezonul regular au fost adjudecate de Unirea cu 3-1.

Echipele intră în această fază competițională cu punctele acumulate în sezonul regulat. Astfel, cele patru formații din grupa 5-8 pornesc de la următorul clasament: 5. Dinamo (44 puncte), 6. Unirea Dej (31), 7. Universitatea Cluj (22), 8. Știința Explorări (18).

Grupa valorică 1-4 are primul turneu la Zalău, iar grupa 9-11 se întâlnește la Timișoara. (G.D.)

Sursă informații: Federația Română de Volei. Sursă foto: Știința Explorări Baia Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.