Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, şi preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping, Cristian Balaj, au semnat ieri un protocol de colaborare cu scopul de a promova valorile specifice sportului curat prin mijloace de informare, conştientizare şi educare – se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Astfel, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Naţională Anti-Doping vor colabora şi îşi vor acorda sprijin în promovarea programelor informative şi educaţionale bazate pe valori care susţin sportul curat. Prin intermediul acestui protocol se va implementa Programul Naţional de Educaţie Anti-Doping.

Alte direcţii comune de acţiune implică promovarea activităţilor care sprijină un sport curat prin prevenirea şi combaterea dopajului în acest domeniu şi, în egală
măsură, derularea unor campanii de informare cu privire la reglementările naţionale şi internaţionale pe tema prevenirii şi combaterii utilizării substanţelor şi metodelor interzise.

Pe segmentul de învăţământ preuniversitar, principalele obiective vizează crearea unui grup comun de lucru în vederea dezvoltării unui curriculum la decizia şcolii
care să promoveze valorile specifice sportului, respectiv dezvoltarea unei aplicaţii/toolkit în care să fie incluse materiale educaţionale ce integrează principiile educaţiei bazate pe valorile sportului curat.

Sursă informații: Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Sursă foto: Agenţia Naţională Anti-Doping

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.