Echipa națională Under 21 a României s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la Campionatul European. Tragerea la sorți a grupelor este programată pe 10 decembrie, iar UEFA a anunțat procedura acesteia – arată FRF.
Pentru prima oară în istorie, la Campionatul European Under 21 vor fi prezente 16 formații. Acestea vor fi împărțite în 4 grupe de câte 4 echipe, cele denpe primele două locuri urmând să se califice în faza sferturilor de finală. UEFA a anuțat urnele valorice.

  • Urna 1:
    Spania
    Germania
    Franța
    Anglia
  • Urna 2:
    Italia
    Danemarca
    Portugalia
    Țările de Jos
  • Urna 3:
    România
    Croația
    Cehia
    Rusia
  • Urna 4:
    Elveția
    Islanda
    Slovenia
    Ungaria

Având în vedere statutul de țări gazdă, Ungaria și Slovenia au fost desemnate cap de serie și au fost repartizate în Grupa A, respectiv Grupa B. Cu toate acestea, în cele două grupe, nu se va afla altă formație din urna a 4-a, urmând ca aici să fie desemnate prin tragere la sorți echipe din urnele 1, 2 și 3.

Tragerea la sorți e programată pe 10 decembrie, ora 13:30, ora României, la Nyon și va fi transmisă în direct de UEFA TV.

Meciurile din cele patru grupe ale competiției se vor desfășura între 24 și 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleași două țări, Ungaria și Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.

România va bifa anul viitor a treia prezență la Euro, după cele din 1998 și 2019. Anul trecut, naționala s-a oprit în semifinale, după 2-4 cu Germania. În grupă, tricolorii au învins Croația (4-1) și Anglia (4-2) și au remizat cu Franța (0-0).

Partidele de la Euro 2021 vor putea fi urmărite în România la TVR.

Sursa: frf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.